Comuna Bughea de Sus

Comuna Bughea de Jos este atestată documentar din anul 1549 când la 5 martie este mentionată ca sat în actul prin care Mircea Ciobanul întăreşte unor boieri mai multe proprietăţi moştenite. Satul Bughea de Jos a fost mahala a orasului Cîmpulung până în anul 1926 când a devenit comună de sine stătătoare cu administraţie proprie . După informaţiile stiinţifice numele comunei Bughea de Jos derivă de la cuvântul de origine slavă „ bug” care înseamnă râpă , explicabil prin numărul mare de râpe din localitate.

În trecut comuna nu a figurat cu acestă denumire şi nu a avut forma actuală. În documente scrise, vechi, datorită „malurilor” (ridicari de pământ) apare sub denumirea de „Mahalaua Malu- Malu de Jos” situată în sud-estul comunei Malu de Sus , ambele situate în centrul comunei Ocheşti, denumire ce data după ochiurile de apă ce predomină în lunca Râului Bughea şi Curelari, denumire dată de la ocupaţia principală a locuitorilor.

În Ocheşti aveau moşii şi boierii greci Iordache şi Grigore Grecu. În anul 1819 fiul lui Grigore Grecu , Costea Grecu-Ghizdavăţi obţine de la domnitorul Alexandru Şuţu carte de boerie , fiind considerat boer de neam. Urmaşii acestuia au locuit în Malu de Jos , contriubuind la ridicarea bisercii de la Hulubeşti.

În anul 1838 , în catagrafia facută la nivelul oraşului Cîmpulung apare Mahalaua Bughea de Jos , singura cu culoare verde, cu cca 138 familii, iar in 1881 se înfiinţează aici prima şcoală.

În urma decretului regal din 7 octombrie 1925 care reglementa o nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării, locuitorii mahalalelor Bughea de Sus, Bughea de Jos şi Malu s-au desprins de oraşul Cîmpulung şi au format comuna Bughea care începând cu anul 1926 avea primăria la Bughea de Jos.

În anul 1928 Bughea de Sus formează comună separată , iar satele Bughea de Jos şi Malu formează comuna Bughea de Jos , până la 01 ianuarie 1930, când se formează o comună de centru la Bughea de Jos formată din satele Bughea de Jos, Bughea de Sus, Albeşti, Cîndeşti şi Malu. În anul 1931 se reânfiinţează comunele Bughea de Jos, Malu, Bughea de Sus, Albeşti. În 1932 satul Malu devine comună separată iar din 1946 se alipeşte ca sat la comuna Godeni.

Bughea de Jos rămâne comună până în ianuarie 1989 , când este defiinţată rămânând sat alipit la comuna Albeştii de Muşcel , centrul fiind Bughea de Sus.În anul 1990 se reânfiinţează comuna Bughea de Jos.

Ocupaţiile principale ale locuitorilor erau prelucarea pilelii, a lemnului, confecţionarea de „pâslari”, meşteşuguri care s-au dezvoltat şi datorită apropierii faţă de oraş , mai ales ca aceştia faceau parte din „Obştea Moşnenilor Cîmpulungeni” şi au dat nume ce se regăsesc şi astazi în comună: „Curelaru; Lemnaru; Pâslaru”.

Comuna Bughea de Jos este situată în nordul judeţului Argeş ,în zona subcarpatică a Carpaţilor Meridionali, pe malul stâng al Râului Bughea şi interfluviul Bughea –Bratia .

Situată la 45,27o latitudine nordică si 25 o longitudine estică, domunata ca altitudine de Dealul Ciocanu (886m) comuna se află intr-o zonă de climă temperat –continentală cu influenţe depresionare, cu valori anuale ale temperaturii aerului între -20 oC si + 33 oC.

Comuna Bughea de Jos este compusă din satul Bughea de Jos şi catunul Valea Măcelarului situat pe malul stâng al Râului Bratia . Se învecinează la est cu Municipiul Cîmpulung Muscel, la sud cu comuna Godeni, la nord cu comunele Bughea de Sus si Albeştii de Muşcel.

Clima este temperată, influenţată de formele de relief colinare, montane, cu temperaturi mai scăzute decât media naţională, corespunzătoare anotimpurilor respective cu  temperaturi moderate cu o medie anuală de 8-10° Celsius şi fără vânturi puternice. Cele mai înalte temperaturi se înregistrează în lunile iunie – august, iar cele mai scăzute în lunile ianuarie – februarie.

Regimul precipitaţiilor în acest sector este cel caracteristic zonei de deal, cu valori medii anuale de 500 – 600 mm. Cele mai multe ploi cad în lunile aprilie – mai, iar cele mai scăzute  precipitaţii sunt în lunile iulie – august – septembrie şi februarie.

Vânturile sunt determinate de dezvoltarea diferitelor sisteme barice care traversează regiunea şi de activitatea centrilor de acţiune principali (azoric, mediteranean). Frecvenţa cea mai mare o are vântul dinspre nord – vest, poziţia dealurilor înalte din jur producând devieri ale curenţilor de aer care sunt canalizate către văile râurilor Bratia, Brătioara cât şi a Râului Târgului.

Bazinul hidrografic al râurilor Bratia, Brătioara şi Valea Siliştii, face parte din bazinul Argeşului şi curge pe o lungime de 40 km. Comuna Bughea de Sus este amplasată în luncă și pe traseele râului Bughea, taiat de la est la vest, în centru, de pârâul Valea Siliștii, care se varsă în pârâul Bughea.

Apa Bughii izvorăște din văile Zănoaga, Dragoșul , Valea Ursului și Strâmba, de la poalele Boldului, care împreună cu muntele Portareasa, de unde izvorăște Bratia, fac parte din masivul Ezerului în caldarea căruia se găsește renumitul lac glacial cu același nume.

Solurile se încadrează în categoria solurilor montane brune şi brune acide. Pe aceste soluri se dezvoltă atât pădurile de făget şi amestec cu conifere, păşunile şi fâneţele, cât şi culturi agricole restrânse. Substraturile sunt reprezentate de formaţiuni calcaroase şi cristaline. Nisipurile, pietrişurile, bolovănişurile şi piatra din albia râurilor Bratia şi Brătioara sunt folosite în construcţii. În ultimele cercetări s-a descoperit un filon mare de “granit roşu” în punctul “Aldea” care urmează a fi valorificat.

Arhitectura postbelică relevă utilizarea cu precădere a pietrei în edificarea caselor şi tendinţa de ornamentare, reflex asupra ocupaţiei locale, exploatarea carierei de calcar numulitic, sculptura din piatră reprezentând arta tradiţională care a impus localitatea ca un centru de referinţă în spaţiul naţional.

Comuna Bughea de Sus şi-a păstrat din activităţile tradiţionale, precum sculptura, cioplitoria în piatră, exploatarea şi prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor de care se leagă datina Focului lui Sumedru, când oamenii se adună în jurul unui foc şi oferă diverse produse. În trecut, acesta era momentul când păstorii se reîntorceau din munte şi tradiţia era ca aceştia să fie astfel păziţi de eventuale primejdii.

Pajiştile şi fâneţele au luat locul pădurilor. Covorul pajiştilor este format din numeroase specii, reprezentative fiind păiuşul, trifoiul alb, garofiţa, rogozul etc. În păduri şi poieni cresc: ciuperca de câmp, mânătărci, bureţi lăptoşi, nane, ghebe, bureţi de fag şi vineciori.

Dealurile din jurul comunei, ca : Măgura , Coasta Înaltă și Gresia, sunt acoperite de mantia pădurilor de brad, stejar, mesteacăn, fag și plop, iar pe coastele munților, la circa 7-8 km depărtare de comună, încep masivele păduroase de brad, care urcă până în golurile alpine unde numai jepii (un soi de brad pitic), se pot încumeta să lupte împotriva vitregiilor vremii și a vânturilor năpraznice.

Cadrul natural este deosebit de favorabil pentru o faună bogată şi diversificată care populează pădurile, fâneţele, păşunile, apele învolburate. În apele repezi trăiesc: păstrăvul, zglăvocul, lipanul, care reprezintă o adevărată tentaţie pentru pescari.

Posibilităţile de practicare a vânatului, dar mai ales a pescuitului constituie o premisă favorabilă în aplicarea turismului de sejur, o invitaţie pentru recreere şi sport.

Fauna este bogată şi variată în concordanţă cu condiţiile oferite de cadrul natural. Printre speciile de animale pe care le întâlnim în această zona, menţionăm: vulpea, lupul, râsul, jderul, dihorul, pisica sălbatică, nevăstuica, bursucul, căprioara, mistreţul, etc.

Dintre păsări enumerăm: mierla, vrabia, piţigoiul, toiul, gaiţa, cinteza, coţofana, ciocănitoarea, cioara, corbul, cucul, pupăza, graurul, rândunica, sticletele, potârnichea, etc.

De asemenea, pe raza comunei Bughea de Sus se pot întâlni şi diverse specii de păsări răpitoare, cum ar fi: uliul găinilor, eretele, şoimul rândunelelor, buha, cucuveaua, huhurezul.

Fauna se încadrează în zona fagului şi foioaselor în amestec cu coniferele. Urmare a populării, zona a fost continuu despădurită, prelucrarea lemnului fiind una din activităţile populaţiei din zonă.